Prima paginaArticoleLimitele confidentialitatii in arbitrajul comercial international

Limitele confidentialitatii in arbitrajul comercial international

Confidentialitatea si natura privata a procedurii arbitrajului comercial international sunt subiecte intens dezbatute, asupra carora practicienii au inca opinii divergente.

Participantii la procedura arbitrala privesc caracterul confidential al arbitrajului ca pe un aspect esential in solutionarea eficienta a diferendelor, si care impune anumite obligatii partilor si uneori tertilor. Exista si opinii care sustin ca aceasta confidentialitate nu ar fi o trasatura specifica arbitrajului, respectiv ca partile nu ar avea un drept efectiv cu privire la confidentialitate in cadrul procedurilor arbitrale.[1]

Este important sa trasam o diferenta intre caracterul sau natura ”privata” a arbitrajului si ”confidentialitate”.

Caracterul privat al arbitrajului se traduce prin faptul ca in conformitate cu dispozitiile nationale cu privire la arbitraj si regulile internationale de arbitraj doar partile pot participa la dezbaterile orale, nu si terte parti, respectiv publicul larg, asa cum se intampla in cazul litigiilor. Caracterul privat al arbitrajului impiedica eventualele interferente ale unor terte parti cu procedura arbitrala prin formularea anumitor cereri de interventie neavenite.

Termenul de ”confidentialitate” este de obicei utilizat pentru a descrie obligatia partilor de a nu divulga informatii cu privire la arbitraj catre terte parti. Insa, obligatia de confidentialiate, pe de o parte, impiedica tertele parti sa participe la dezbaterile pe fondul cauzei si, pe de alta parte, obliga partile sa nu divulge documente din cadrul arbitrajului, cum ar fi cereri si actiuni, probe, notele de sedinta sau alte materiale si decizii ale tribunalului arbitral.

Insa, aceasta obligatie de confidentialitate nu este una absoluta. In functie de situatie, confidentialitatea poate avea anumite limite. Acestea au fost conturate in timp de practica arbitrala, data fiind lipsa unor dispozitii explicite in legislatia arbitrala nationala sau in regulile de arbitraj comercial international.

1. Limitarea confidentialitatii in cazul unor informatii de interes public

In cazul arbitrajului comercial international, exceptarea partilor de la regula confidentialitatii in cazul informatiilor de interes public a fost pentru prima data subliniata in fata instantelor din Marea Britanie in cauza Hassneh Insurance.[2]

In speta, paratul a incercat depunerea in cadrul arbitrajului a unor documente dintr-o alta procedura arbitrala in care reclamantul participase, acesta din urma sustinand ca depunerea altor documente in afara de seninta arbitrala (declaratii de martor, note de sedinta) ar reprezenta o incalcare a confidentialitatii.

In acest caz, instanta a apreciat ca divulgarea documentelor care au stat la baza emiterii sentintei arbitrale catre terte parti ar echivala cu ”deschiderea unei usi catre intreaga procedura arbitrala”. Instanta a mai apreciat ca, in timp ce sentinta arbitrala poate fi considerata in mod implicit ca avand o potentiala natura publica, data fiind verificarea ei ulterioara de catre instantele de executare, documentele care au stat la baza emiterii acesteia au caracter confidential.[3]

In cadrul altor spete, instantele britanice au recunoscut in mod constant limitarea confidentialitatii in cazul existentei unui interes public. In cauza City of Moscow[4], instantele britanice au considerat ca nu a existat nicio incalcare a confidentialitatii prin dezvaluirea initierii, existentei sau solutiei cu privire la un arbitraj, in situatia in care a existat un motiv justificat pentru aceasta divulgare, cum ar fi obligatia societara pe care compania o are fata de investitorii sau actionarii sai, daca disputa ar putea avea impact financiar asupra societatii.

In cauza AEGIS v. European Re[5], s-a apreciat ca trebuie sa se faca diferenta intre materialele din cursul arbitrajului si sentinta arbitrala. Cu privire la confidentialiatea hotararii arbtirale, este de la sine inteles ca sentinta arbitrala are o natura diferita, ea urmand a fi utilizata in mod automat si in alte scopuri, precum cele contabile, legate de punerea sa in executare, sau in alte proceduri judiciare conexe.

In Australia, in celebra cauza Esso[6], s-a conturat o exlicatie mai complexa pentru limitarea sferei confidentialitatii. Fiind obligat sa se pronunte cu privire la dezvaluirea unor informatii confidentiale cu privire la un arbitraj care viza doua companii de utilitati publice, judecatorul CJ Mason a considerat ca, in ciuda obligatiei de confidentialitate din cadrul arbitrajului (care, in viziunea sa, ar exista doar in temeiul acordului expres al partilor), cetatenii din Australia aveau asteptarea rezonabila de a fi informati cu privire la disputele dintre doua autoritati publice. Instanta a retinut astfel ca sectorul public avea nevoie de o transparenta indusa si nu de o crestere a opacitatii.

Argumentarea a fost mai departe dezvoltata in sensul ca publicul/ consumatorii aveau un interes legitim sa cunoasta derularea procedurilor arbitrale, cu atat mai mult cu cat rezultatul final urima sa afecteze pretul final ce urma a fi achiat de catre acestia pentru utilitatile publice.

Intr-o cauza din Noua Zeelanda, au fost propuse noi criterii cu privire la confidentialiate. In cauza TVNZ[7], instanta a admis ca, data fiind natura societatii care era finantata de la bugetul de stat si dat fiind obiectul contractului, care viza furnizarea de stiri la televiziunea publica, exista un interes public cu privire la sentinta arbitrala.

2. Limitarea confidentialitatii in interesul justitiei

O a doua limitare a obligatiei de confidentialitate - poate cea cu sfera cea mai larga de acoperire- se refera la acele cazuri in care fie legea, fie instantele nationale permit o astfel de divulgare in interesul justitiei.

Aceasta limitare este unde destul de complexa si incercarea de a trasa o definitie poate fi destul de dificila.

O analiza a practicii in domeniu releva faptul ca exceptia de la regula confidentialitatii in interesul justitiei, poate fi dispusa: (i) fie pentru a permite instantei o evaluare echitabila a probelor, (ii)  fie pentru a preveni incidenta unor probe contradictorii sau (iii) pentru a proteja interesele legitime ale partilor din cadrul arbitrajului. Nu in ultimul rand, furnizarea de informatii in interesul justitiei acopera si situatiile in care o astfel de furnizare este impusa de regimul juridic aplicabil in anumite situatii.

Instantele britanice au fost primele care au conchis ca furnizarea anumitor documente cofidentiale este necesara pentru a decide in mod echitabil asupra chestiunilor in disputa. In cauza Dolling Baker v. Merret[8], furnizarea de documente a fost admisa pentru a obtine informatii necesare in vederea unei aprecieri corecte asupra cauzei.

Divulgarea unor informatii ”in interesul justitiei” poate viza anumite probe contradictorii, cum ar declaratii de martor contradictorii de la o procedura la alta.

Referindu-se la cauza London Leeds v. Paribas, judecaturol Potter LJ in cauza Ali Shipping[9] a a subliniat importanta emiterii unei sentinte echitabile, in baza unor probe corecte si necontradictorii.

Intr-o speta din anul 2017, Symbion Power LLC[10] s-a ridicat problema anonimizarii unei sentinte arbitrale in cadrul derularii actiunii in anulare.

Respingand cererea de anonimizare, instantele britanice au apreciat ca ”exista un interes public substantial in publicarea hotararilor judecatoresti, respectiv a celor arbitrale, pentru a se putea asigura standarde adevate in derularea acestor proceduri. Acest lucru trebuie pus in balanta, vis-a-vis de asteptarile legitime ale partilor ca documentele din cadrul procedurii arbitrale sa ramana confidentiale.”[11]

Inlaturarea confidentialitatii pentru a proteja drepturile unei parti impotriva unei terte parti depinde in general de situatia particulara a fiecarui caz, precum si de protectia acordata de legislatia aplicabila.

Spre exemplu, in cauza Hassneh Insurance[12], asiguratorii au reusit sa evite plata unei polite pe motiv de neglijenta prin utilizarea unei sentinte arbitrale provizorii dintr-o alta procedura arbitrala anterioara. Instanta a apreciat astfel ca acea sentinta arbitrala nu mai este acoperita de obligatia de confidentialitate, odata ce utilizarea sa a devenit in mod rezonabil necesara pentru protejarea drepturilor unei parti litigante.

Inlaturarea confidentialitatii in scopul asigurarii apararii a fost subliniata in cauza AEGIS v. European Re[13], in care o hotarare arbitrala anterioara a fost depusa intr-un arbitraj ulterior in contextul formularii apararii.

In cele doua arbitraje succesive, in cadrul celui de-al doilea arbitral, o parte a invocat puterea de lucru judecat a primei sentinte arbitrale, argumentand ca anumite determinari erau obligatorii in cadrul procedurilor ulterioare.

Argumentul principal a fost acela ca, independent de existenta unei clauze de confidentialitate, incercarea uneia dintre parti de a rejudeca aspecte juridice transate in mod definitiv printr-o sentinta arbitrala anterioara echivaleaza practic cu refuzul acelei parti de a recunoaste acea sentinta.

3. Limitarea confidentialitatii in temeiul dispozitiilor speciale aplicabile

Aceasta categorie de limitare a confidentialitatii in virtutea legislatiei specifice aplicabile – asa-zisa legislatie statutara - este una destul de vasta si dispozitiile difera de la un domeniu la altul.

Exemple tipice de obligatiii de a divulga informatii confidentiale sunt cele din domeniul dreptului societar, unde, spre exemplu, anumite societati listate la bursa au aceste obligatii de a divulga anumite informatii in baza reglementarilor specifice.

Insasi legislatia europeana obliga la divulgarea anumitor informatii cu privire la litigii sau arbitraje in cazul societatilor listate la bursa. In mod similar, corporatiile se supun unui set de obligatii de raportare catre auditori, banci sau societati de asigurare, fie in virgutea unei obligatii legale, fie a unei obligatii contractuale.

Procedurile de due-dilligence care se realizeaza in procesul de vanzare-cumparare impun obligatia de buna-credinta a vanzatorului de a divulga toate informatiile relevante, inclusiv cu privire la eventuale arbitraje in derulare.

4. Concluzii

Analiza jurisprudentei recente demonstreaza ca natura confidentiala a arbitrajului nu poate fi calificata ca avand un caracter absolut. Din contra, exista anumite limite ale confidentialitatii care sunt conturate tot mai precis in practica arbitrala. Prin urmare, nu poate exista asteptarea rezonabila a partilor ca sentinta arbitrala sa ramana confidentiala in orice context.

De aceea, este important sa cunoastem aceste tipuri de limite, asa cum sunt ele definite de jurisprudenta arbitrala, pentru a putea formula anumite cereri pentru depunerea anumitor documente utile, respectiv pentru a formula aparari in cadrul procedurii arbitrale. Nu in ultimul rand, cunoasterea acestor limite ajuta partile in redactarea anumitor clauze privind confidentialitatea, in functie de specificul diferendului si de natura juridica a partilor.

 


[1] Gary B. Born, International Commercial Arbitration (Third Edition), Chapter 20: Confidentiality in International Arbitration, p. 3001, Kluwer Law International Publishing House, 2021.
[2] Hassneh Insurance Co of Israel and Others v. Steuart J Mew [1993].
[3] https://open.uct.ac.za/bitstream/handle/11427/13187/thesis_law_2014_bohara_pc.pdf;sequence=1
[4] Department of Economics, Policy and Development of the City of Moscow and Another v. Bankers Trust Co. and Another [2004].
[5] Associated Electric & Gas Insurance Services Ltd v. European Reinsurance Company of Zurich [2003].
[6] Esso Australia Resources Ltd and Others v.The Honourable Sidney James Plowman (Minister for Energy and Minerals) and Others [1995].
[7] Television New Zealand Ltd v Langley Productions Ltd [2000].
[8] Dolling Baker v. Merrett and Another [1990] - http://www.uniset.ca/lloydata/css/19901WLR1205.html
[9] Ali Shipping Corp v Shipyard Trogir [1999] - https://uk.practicallaw.thomsonreuters.com/D-001-1354?__lrTS=20210521141500965&transitionType=Default&contextData=(sc.Default)&firstPage=true
[10] Symbion Power LLC v Venco Imtiaz Construction Co [2017].
[11] Symbion Power LLC v Venco Imtiaz Construction Co [2017], para. 90.
[12] Hassneh Insurance Co of Israel and Others v. Steuart J Mew [1993].
[13] Associated Electric & Gas Insurance Services Ltd v. European Reinsurance Company of Zurich [2003].

© Copyright Stratulat-Albulescu.ro 2021. Toate drepturile rezervate.